Interviu: ShroomtheRiver
Jucătorii cu vechime îl vor recunoaște instantaneu pe ShroomtheRiver. El este practic versiunea GG a lui James Bond.
Video-urile zilnice ale lui Shroom sunt amuzante, ritmice și pline de comentarii interesante.
Dacă ai loc în program, inserează-l pe Shroom. E grozav! Hai să vedem ce are de zis.
Întrebări
- Hai să începem de unde ar trebui să înceapă toate poveștile, adică de la început. Care este prima ta amintire când ai jucat poker?
Prima oară am jucat poker cu bona mea când aveam în jur de 6 sau 7 ani. Era poker cu 3 cărți, dar tot era o miză în joc, fie că era vorba de dulciuri sau bani de buzunar!
- Ești la bar. E noaptea târziu. Ai un menu mototolit în fața ta, iar în partea de jos se află o băutură specială cu un avertisment, care se numește ”ShroomTheRiver”. Spune-ne, ce s-ar putea regăsi într-o băutură care să poarte nickname-ul tău?
Ceva foarte puternic și îngrozitor de dulce – gândește-te la milkshake-urile Disaronno/McDonald’s (ceva clasic, știu). Apropo, mi s-a spus că se servește un milkshake destul de rău la petrecerea cu lună plină din Thailanda.
- O întrebare pe care o punem tuturor – care este jocul tău video preferat?
Nu l-am mai jucat de ceva vreme, dar jocul care îmi aduce cea mai mare nostalgie este Runescape. Îmi amintesc că atunci când eram copil, în zilele în care aveam școală, mă strecuram jos la 3 dimineața pentru a juca câteva ore, înainte ca lumea din casă să se trezească. Adesea, îmi petreceam săptămâni întregi construind o mică avere înainte de a o pierde pe toată, după ce pariam pe luptele din arenă, iar apoi eram nevoit să o iau de la capăt. Haha.
- Hai să cunoaștem și un altfel de Shroom – Care este cel mai jenant moment de poker al tău?
O Doamne…Încerc în mod activ să reprim această amintire, așa că punerea în cuvinte ar trebui să fie distractivă! Jucam 1/2 la Hippodrome după o tură la serviciu și câștigasem destul de mult la începutul sesiunii cu KK vs JJ și AA vs KJ. Nu trece mult timp și mă aflu din nou într-un pot mare. Nu-mi amintesc prea bine acțiunea, dar mă trezesc pe river în fața unui bet mare, iar eu cu un draw ratat am încercat cu disperare o ultimă încercare de a duce potul. Se pare că, pe lângă faptul că nu eram foarte bun la joc atunci, nu eram nici cel mai bun în a ține evidența mărimii pariului/stackului, deoarece se pare că all-in-ul meu nu reprezenta nici măcar o plusare minimă. Tipul a dat call instant, iar pentru mine au urmat acele secunde ciudate în care toată lumea se uita la mine, aștepând să întorc mâna. Având aer în cea mai înfiorătoare mână jucată vreodată, hotărăsc să arunc cărțile în muck. În jurul mesei au izbucnit inevitabil șoapte și zâmbete și în acel moment parcă îmi doream să intru în pământ de rușine. Acea mână trebuie să-mi fi lăsat o cicatrice, pentru că au trecut mai bine de 8 ani și nu m-am mai intors acolo de atunci!
- La ce se pot aștepta spectatorii de la canalul tău? Cum decurge o zi normală?
Cânt groaznic, joc poker obișnuit și am mișcări de dans din afara acestei lumi. Lăsând toate glumele la o parte, cred că lucrul grozav este că nu știu niciodată cum va decurge un video. Țin jocuri cash care rulează alături de un comentariu detaliat, abordez fiecare video cu mintea deschisă și apoi văd cum decurge în continuare.
- Știm că Benjamin are portocala lui, iar Brunson o are pe Dolly, protectorul cardului, tu ai vreun talisman norocos sau vreun ritual ciudat?
Nu am vreun talisman norocos (poate că asta îmi lipsește), dar presupun că nevoia de a avea stivele de fise ordonate ar putea fi considerată un ritual. 5 ani de muncă ca croupier trebuie să fi avut un impact…
- Melodiile; constanta Twitch. Ai un cântec sau un artist preferat?
Dacă ar trebui să numesc o melodie, atunci ar fi “Raze – Break 4 Love”. Când eram tânăr și naiv și ascultam Dubstep și Dumnezeu știe ce altceva, sora mea mai mare și mai înțeleaptă a venit odată în camera mea și m-ar rugat să pun această melodie. Bineînțeles că i-am spus atunci că nu îmi plăcea, dar în secret mi-a plăcut melodia și până în prezent a rămas unul din cântecele mele preferate din toate timpurile.
- Care este lucrul tău preferat la GG?
Unii ar putea enumera promoțiile nesfârșite, alții cantitățile copioase de rakeback, alții blândețea bazinelor de jucători…Pentru mine, fără doar și poate, sunt emoțiile. Nimic nu bate un bun ”You suck” în timp ce elimini unul dintre moderatorii tăi din freeroll!
Cu asta am încheiat și te iubim. Mulțumim mult pentru timpul acordat. Sperăm ca jucătorii care citesc să îți cunoască o parte din personalitatea ta fantastică și să găsească cât mai multe lucruri interesante la canalul tău.
Poți să îl urmărești pe Shroom accesând canalul său de Twitch în linkul de mai jos:
https://twitch.tv/shroomtheriver